0

Shopping cart

0 items - 0,00 RON

Vreau cartea!

Patrick White (1912 – 1990) este unul dintre cei mai cunoscuți autori australieni ai secolului XX.
 
S-a născut la Londra în timpul celor doi ani în care părinții săi se aflau în Europa, iar la treisprezece ani s-a întors în Anglia pentru a-și continua studiile la Cheltenham College. În perioada 1932 – 1935 s-a specializat în literatură franceză și germană la King’s College, University of Cambridge, după care s-a stabilit la Londra cu intenția de deveni scriitor. Primul său roman, Happy Valley, a fost publicat în 1939, iar în 1941 a apărut The Living and the Dead. În timpul războiului a fost agent de informații în cadrul Royal Air Force în Orientul Mijlociu și în Grecia, iar după încheierea războiului s-a întors în Australia. Respins de criticii din țara natală, care îl considerau un autor „neaustralian“, a cunoscut succesul mai întâi în Statele Unite odată cu publicarea romanelor The Aunt’s Story (1948) și The Tree of Man (1955), întâmpinat cu mare entuziasm. A urmat Voss în 1957, care avea să-l consacre pe plan internațional, aducându-i, de această dată, aprecierea publicului australian deopotrivă și Premiul Miles Franklin. Au urmat alte șapte romane, dintre cele mai cunoscute fiind The Vivisector (1970) și The Eye of the Storm (Ochiul furtunii, 1973; Editura ALLFA, 2016), două volume de povestiri, un volum de nuvele, opt piese de teatru și o autobiografie, Flaws in the Glass (1981). În 1973, Patrick White a primit Premiul Nobel pentru Literatură „datorită unei arte narative psihologice și complexe care a introdus un nou continent pe harta literaturii“.
 
„Sunt sătul de mine. Mi-aș dori să nu fi scris niciodată niciun cuvânt […]. Ar fi fost mai bine dacă aș fi deschis o cantină pentru săraci.“ – Patrick White

Cărți de: Patrick White

Seteaza crescator

Seteaza crescator