0

Shopping cart

0 items - 0,00 RON

Vreau cartea!

Mihail Penescu este un fizician și editor român.

A fost asistent universitar şi lector la Catedra de Fizică Atomică şi Nucleară a Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti, între anii 1981 şi 1994. În 1991 a înfiinţat Editura ALL. A parcurs toate etapele de ucenicie didactică şi ştiinţifică: a fost cadru didactic universitar, a făcut cercetare ştiinţifică şi a editat carte şcolară. A fost preşedintele Uniunii Editorilor din România, iar acum face parte din Consiliul Permanent al organizației.

A publicat lucrări de fizică generală şi de specialitate. Printre volumele sale adresate învăţământului preuniversitar, publicate de-a lungul timpului, se numără Probleme recapitulative de fizică – Editura ALL, 1995/1996, şi Caiete de Fizică. Lecţii de termodinamică – Editura AMCO PRESS, 1991.

Cea mai recentă apariție care îi poartă semnătura este FIZICĂ. Manual (neoficial) pentru clasa a VI-a. Acest volum reflectă dorința sa de a apropia fizica și studiul fizicii de cei mai tineri dintre cititori. Este rezultatul unei îndelungate activităţi didactice de predare, dar şi de editare a manualelor, în general, şi de fizică, în special.

Cărți de: Mihail Penescu

Seteaza crescator

Seteaza crescator