Iuri Osipovici Dombrovski (1909-1978) a fost scriitorul rus care a suferit probabil cea mai lungă şi mai dureroasă detenţie în lagărele sovietice (aproape optsprezece ani). Scrierile sale au avut aceeaşi soartă ca ale lui Andrei Platonov, apărând la lumină integral abia după reformele iniţiate de Mihail Gorbaciov în anii 1980. În timp ce Maimuța vine să-și ia craniul (Обезьяна приходит за своим черепом, 1959; Editura ALLFA, 2013) se constituie într-o critică virulentă la adresa fascismului, Conservatorul de antichități (Хранитель древностей, 1964; Editura ALLFA, 2014) sondează critic fața stalinistă a totalitarismului, avându-și rădăcinile în experiența anilor de exil petrecuți de autor la Alma-Ata. Apărut inițial în foileton în prestigioasa Novîi mir, Conservatorul de antichități va fi publicat în volum abia doi ani mai târziu, în 1966. Facultatea lucrurilor de prisos (Факультет ненужных вещей, 1988; Editura ALLFA, 2012), care continuă Conservatorul de antichități, va avea o soartă încă și mai cruntă: finalizat în 1975, romanul nu va vedea lumina tiparului în patria lui Dombrovski decât la zece ani după moartea autorului, în aceeași Novîi mir.