Născut în anul 1960, în Ivana Frankivsk, din vestul Ucrainei, fosta localitate Stanislawow din Galiţia poloneză, Iuri Andruhovici a studiat la Lvov şi Moscova (Institutul Literar Maxim Gorki), pentru ca, după o şedere prelungită în Europa de Vest şi SUA , să revină în localitatea natală. Începând din anul 1982 scrie şi publică poezii, fondând, alături de alţi doi tineri scriitori (Oleksandr Irvanez şi Viktor Neborak), gruparea literară militantă Bu-Ba-Bu (Burlesk-Balagan-Bufoniada).
Avea să debuteze în volum tot cu pagini de lirică, Cerul şi pieţele (1985). A urmat, în anul 1989, volumul Centrul oraşului, iar doi ani mai târziu cel intitulat Păsări şi plante exotice. O serie de şapte povestiri inspirate de stagiul militar devin scenariul unui film de lungmetraj turnat în cursul anului 1991. A continuat cu publicarea de eseuri şi numeroase articole cu tematică de actualitate, iar romanele sale au început să-şi cucerească audienţa în Ucraina şi în străinătate, pe măsură ce au fost traduse în Polonia, Canada, SUA, Germania, Ungaria, Austria, Rusia şi Finlanda.
În anul 2001, la 41 de ani, scriitorului ucrainean îi este conferit prestigiosul Premiu Herder. In anul 2006, în cadrul Târgului de Carte de la Leipzig, avea să fie distins cu Premiul pentru Înţelegere europeană.
Cărți de: Iuri Andruhovici
Nu exista produse conform criteriilor selectate.