Imanuel Geiss (n. 1931, Frankfurt/Main) a studiat istoria şi politica în universităţile din Munchen şi Hamburg. Din 1973 şi până în 1996 a susţinut cursuri de istorie contemporană la Universitatea din Bremen, cu o atenţie specială acordată spaţiului Lumii a Treia. A publicat numeroase lucrări de istorie a Germaniei, a Europei şi a lumii. Domeniile sale de interes se întind de la evenimentele din Primul Război Mondial până la istoria Africii, de la studierea rasismelor şi a revoluţiilor până la analizarea Războiului din Iugoslavia din anii 1990. Deopotrivă istoric şi teoretician al istoriei, Geiss se situează uneori polemic faţă de istoriografiile recente părtinitoare ori ideologizante. Expunerile sale sunt, în aceeaşi măsură, riguroase şi provocatoare, întemeiate pe un discurs fundamental ştiinţific şi cu un meta-mesaj profund umanist.
Printre cele mai importante titluri : Panafricanismul. Despre istoria decolonizării (1968), Lungul drum către catastrofă. Preistoria Primului Război Mondial, 1815-1914 (1991), Istoria rasismului (1993), Războiul din Iugoslavia (1995), Prăbuşirea Uniunii Sovietice (1995), Viitorul ca istorie. Analize şi prognoze cronologice, 1980-1992 (1998), Istoria din amvon (1999), Istoria pe înţelesul tuturor (6 volume, ediţia a III-a, 2002).
Cărți de: Imanuel Geiss
Nu exista produse conform criteriilor selectate.