Gib Mihăescu (1894-1935) este o prezenţă extrem de originală în peisajul literar interbelic. S-a născut la Drăgăşani, în judeţul Vâlcea, dintr-un tată avocat şi o mamă care îi va transmite o educaţie profund religioasă. Mobilizat, face instrucţie la o şcoală de ofiţeri din Botoşani după care ia parte la luptele de la Mărăşeşti şi Muscel, primind o decoraţie pentru bravură. Debutează la revista Luceafărul în 1919 cu schiţa Linia întâi şi colaborează la Sburătorul, Viaţa românească, Hiena.

În 1921, împreună cu Cezar Petrescu şi Adrian Maniu, întemeiază la Cluj revista Gândirea. În 1928 îi apar volumele de proză scurtă La Grandiflora şi Vedenia. Începând cu anul 1930 îi apar romanele Braţul Andromedei (1930), Rusoaica (1933), Femeia de ciocolată (1933), Zilele şi nopţile unui student întârziat (1934), Donna Alba (1935).

În stagiunea 1927-1928, la Teatrul Naţional din Bucureşti i se joacă piesa Pavilionul cu umbre, iar după moartea sa prematu-ră, în urma unei ftizii epuizante, revista Gândirea îi publică sub titlul Cel din urmă roman, un fragment din Vămile văzduhului, proiect pe care scriitorul îl vedea ca pe opera sa fundamentală.