Gena. O istorie fascinantă

O carte-eveniment, al cărei autor a fost distins cu Premiul Pulitzer

Povestea uneia dintre cele mai puternice și mai primejdioase idei din lumea științei se adresează publicului larg și tuturor specialiștilor dornici să descopere modul în care genetica a transformat definitiv domeniile biologiei și medicinei.

Gena este codul tainic care alcătuiește și definește ființa umană. În Europa medievală, arborii genealogici erau adesea creați pentru a inventaria strămoșii și descendenții familiilor nobile. Ulterior, erau utilizați pentru a emite pretenții privind noblețea și proprietatea sau pentru a iniția aranjamente matrimoniale. Așadar, inițial termenul „genă” a fost folosit în sensul genealogiei sau descendenței, iar conotația lui modernă, de unitate a informației ereditare, a apărut multe secole mai târziu, în 1909.

Din perspectiva cercetătorilor care au pornit în descifrarea secretelor sale, gena umană poate fi considerată un fel de „Sfânt Graal”. Genetica își trage rădăcinile dintr-o obscură mănăstire augustină din Republica Cehă de astăzi. Călugărul Gregor Mendel devenise obsedat de ideea existenței unei unități a eredității, iar primele sale experimente, datând din perioada 1850-1870, au identificat particulele invizibile de informație ca fiind purtătoare ale datelor ereditare. După ce a fost ignorată timp de patru decenii, lucrarea lui Mendel din 1865 a transformat apoi radical biologia.

Parcurgând această călătorie fascinantă, vei descoperi experimente, cazuri și întâmplări șocante care au marcat istoria geneticii. De asemenea, vei afla detalii extraordinare despre activitatea personalităților-cheie ale acestui domeniu, de la Mendel și Charles Darwin la Francis Crick, James Watson și Rosalind Franklin.

Cazul „Hongerwinter” (iarna foametei) este unul dintre exemplele reprezentative pentru modul în care funcționează memoria genetică. Torturată și însângerată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Olanda s-a transformat treptat într-o patrie a foamei. Disperați, înfrigurați și înfometați, oamenii scoteau bulbii lalelelor din grădini, mâncau tulpini și rădăcini de plante. Au ajuns apoi să mănânce coji de mesteacăn, frunze și iarbă, iar aportul alimentar a scăzut la doar patru sute de calorii pe zi – echivalentul a trei cartofi. Foametea a făcut ravagii până în 1945. Zeci de mii de bărbați, femei și copii au murit de malnutriție; milioane au supraviețuit. Copiii care au trecut prin Hongerwinter aveau să sufere ulterior de boli cronice: depresie, anxietate, boli de inimă, boli ale gingiilor, osteoporoză sau diabet. Chiar faimoasa actriță Audrey Hepburn, întruchiparea fragilității feminine, s-a numărat printre supraviețuitori și a fost afectată de o serie de boli cronice pentru tot restul vieții ei.

În anii ’80 însă, a apărut un model mult mai ciudat: când copiii născuți de femeile gravide în timpul foametei au crescut, ei prezentau o rată de obezitate și de boli ale inimii mult mai mari decât rata generațiilor precedente. Dar cel mai ciudat rezultat al studiului Hongerwinter urma să fie relevat peste încă o generație. În anii ’90, când nepoții femeilor și bărbaților expuși la foamete au fost studiați, și ei prezentau rate mai mari de obezitate și boli de inimă, iar unele dintre aceste probleme de sănătate sunt încă în curs de evaluare. Schimbările genetice rezultate în urma perioadei de foamete acută le-au fost transmise și nepoților. Unul sau mai mulți factori ereditari trebuie să se fi imprimat în genomurile oamenilor malnutriți, traversând cel puțin două generații și determinându-i să facă alegerile alimentare care să îi ferească de suferința bunicilor.

Autorul menține standardele academice inerente unei lucrări cu o asemenea tematică, dar apelează și acum la același stil fermecător, ușor accesibil, care a transformat lucrarea sa anterioară, Împăratul tuturor bolilor, într-un bestseller internațional distins cu Premiul Pulitzer.