Jacob Ludwig Carl Grimm (1785 – 1863) și Philip Wilhelm Grimm (1786 – 1859) au fost doi folcloriști germani, lingviști, filologi, doctori în drept. Sunt celebri în toată lumea pentru basmele lor publicate în peste 160 de limbi.
În 1812 și 1814, Frații Grimm au publicat două volume în care au inclus zeci de povești populare. Printre ele se numără Albă ca zăpada, Croitorașul cel viteaz, Cenușăreasa, Scufița roșie, Hansel și Gretel. Ele vor fi apoi reeditate de șase ori în timpul vieții autorilor, iar lucrarea va cuprinde în final 200 de povești și 10 legende. Inițial, poveștile conțineau mai multe elemente dedicate adulților: Rapunzel rămâne însărcinată, surorile Cenușăresei își taie degetele de la picioare și călcâiele pentru a putea încălța pantoful de sticlă. Englezul Edgar Taylor a realizat în 1823 prima traducere a poveștilor fraților Grimm, iar copiii le-au îndrăgit de minune. Cei doi frați au fost astfel inspirați să adapteze poveștile pentru un public mai tânăr.
În perioada 1816 – 1818, Frații Grimm au publicat și două volume ale lucrării Deutsche Sagen, o colecție de 585 de legende germane. Lingviști prolifici, ei sunt de asemenea autorii unui dicționar de cuvinte germane care se întinde pe 32 de volume care cântăresc 84 de kilograme împreună.
În orașul natal al celor doi frați celebri există încă din 1896 o statuie a lor, chiar în piața centrală. Din 1985, acolo se organizează Festivalul poveștilor Fraților Grimm, iar din 2006, Hanau s-a autointitulat Orașul Fraților Grimm.
Cărți de: Frații Grimm
Hansel şi Gretel
Pret normal: 19,90 RON
Special Price 5,00 RON