Curiozități bizantine

Povești stranii și fapte surprinzătoare din istoria celui mai ortodox imperiu din lume

Autorul a întocmit o colecție de povești, anecdote, dar și de fapte, obiceiuri consemnate în documentele vremii menite să îi fie de folos atât unui academician care ține prelegeri despre Bizanț, cât și unui tânăr aflat în căutarea acelor subiecte controversate care pot declanșa conversații spumoase la petreceri.

Știai că, în Imperiul Bizantin...

...infidelitatea soțului nu era motiv de divorț, însă o lege din 449 d.Hr. permitea unei femei să ceară divorțul dacă bărbatul întreținea relații sexuale cu alte femei atunci când ea era de față?

...se credea că, hrănind porcul cu smochine, se obține o carne mult mai delicioasă?

...multe familii își castrau unul dintre fii, pentru a-i da șansa de a obține o slujbă la curtea imperială sau în cadrul Bisericii?

....înaintea operațiilor riscante, pacientul trebuia să îi pună medicului scalpelul în mână, exprimându-și astfel acceptul ca operația să fie făcută?

....apa adusă de la mari distanțe era stocată în sute de cisterne, dintre care unele uriașe? Cisterna lui Aetius, aflată în aer liber, avea 244 de metri lungime, 85 lățime și o adâncime de 13-15 metri, fiind folosită astăzi ca stadion de fotbal. Cea mai mare cisternă acoperită era Bazilica Cisternă, situată în apropiere de Sfânta Sofia. Ea are o capacitate de 80 000 de metri cubi, o lungime de 138 de metri, o lățime de 65 de metri și 336 de coloane. A fost folosită ca locație de filmare pentru pelicula „Din Rusia, cu dragoste” (1963), avându-l ca personaj principal pe agentul secret James Bond.

.... generalii erau sfătuiți să evite confruntarea nu doar cu o armată inamică de putere superioară, ci și cu una de putere egală, dacă aceasta nu a fost deja învinsă de trei ori mai înainte? Victoria trebuia obținută prin diplomație, mită sau manipularea nobilimii din tabăra adversarului.

...au apărut sfinții „stâlpnici“? Aceștia trăiau în vârful unei bârne de lemn ani de zile, în vreme ce o comunitate de sprijin se dezvolta în jurul lor, la baza acelei bârne. Cel mai faimos stâlpnic a fost Simion, care a trăit în vârful unui stâlp de lângă Alep patruzeci de ani. Istoria consemnează existența a 124 de sfinți stâlpnici, cel mai recent în secolul al XIX-lea.

De-a lungul timpului, viziunea asupra Bizanțului a încorporat atribute precum „ciudat”, „decadent”, „superstițios”, „degenerat”. În Evul Mediu occidental, unii lideri militari germanici nu îi considerau cu adevărat romani pe bizantini – așa cum aceștia pretindeau că ar fi. Ci îi credeau mai degrabă greci – niște oameni efeminați, lași și trădători, care mâncau cu furculițele și îndrăgeau scrisul și cititul. Mai târziu, unii catolici au stabilit că Biserica „greacă“ era nesupusă, chiar eretică, lipsită de credință și aflată în cârdășie cu Islamul. În secolul al XVIII-lea, gânditorii iluminiști au hotărât să facă din această civilizație de mult dispărută întruchiparea celei mai groaznic de imaginat societăți: teocratică, superstițioasă și condusă de eunuci și călugări malefici, fără nicio urmă de virtute civică. Voltaire o numea o colecție inutilă de miracole, o rușine pentru rațiunea umană. Pentru Hegel, întruchipa o imagine dezgustătoare a imbecilității, marcată de pasiuni nebunești și mizerabile. În secolul XX, unii specialiști în științe politice au atribuit disfuncționalitățile și elementele totalitare din Uniunea Sovietică originilor bizantine ale acestui stat. Astăzi, termenul „bizantin“ continuă să fie folosit în sens peiorativ, desemnând sisteme complicate în mod inutil, care funcționează prin intrigi, evitarea asumării responsabilității, ascunderea adevărului și lovituri date pe la spate.

La finalul atâtor secole de prejudecăți occidentale, istoricul Anthony Kaldelli și-a asumat misiunea de a construi o imagine a civilizației bizantine cât mai apropiată de realitate. Volumul de față reunește atât materiale care îi fac pe bizantini să pară ciudați și neobișnuiți, cât și materiale care scot în evidență laturile lor pragmatice, inventive și raționale. Puteau fi vulgari, materialiști și deosebit de abili, chiar și în momentele de înaltă spiritualitate. În același timp, aveau un admirabil talent în exprimare, îndrăgeau paradoxurile și dădeau dovadă de o profundă umanitate, eliberată de dogme.

Lucrarea este structurată în 18 capitole despre căsătorie, familie, sex, practici medicale, știință și tehnologie, ospețe, animale, eunuci, război, spiritualitate, erezie, străini și stereotipurile asociate lor, dezastre naturale, împărați și alte aspecte ale acestei civilizații complexe și fascinante. Textul fiecărui capitol îmbracă forma unor paragrafe de sine stătătoare – pastile uneori ușor, alteori mai greu de digerat din cauza informațiilor șocante pe care le conțin. Întregul poate fi astfel citit pe bucăți, recitit, analizat și comentat cu mare ușurință.

Autorul se lasă parcă impregnat de spiritul bizantin, construindu-și textul cu umor și cu sete de senzațional, dar și cu deplină minuțiozitate și responsabilitate față de reprezentarea fidelă a surselor. „Curiozități bizantine este în primul rând o lucrare de divertisment”, spune chiar el, avertizându-ne în mod comic că trebuie să ținem cont de toleranța la vulgaritate a invitaților, dacă alegem să abordăm la petreceri subiecte inspirate din cartea sa.